Prajitura cu zmeura si mousse caramel

de Lia_ in Prajituri, 19 Aug 2014 | 7752 vizualizari

 

O prajitura versatila care poate sa fie asamblata in forma de cupola sau tort clasic.

 

INGREDIENTE

  • BLAT
  • 6 ouă
  • 6 linguri zahăr
  • 2 linguri făină
  • 2 linguri amidon alimentar
  • 2 linguri pudră de cacao
  • 1/2 plic cu praf de copt
  • 1 praf de sare
  • UMPLUTURA
  • 7 linguri zahăr
  • 300 ml lapte
  • 200 ml frişcă lichidă din smantana
  • 1 lingură amidon alimentar
  • 3 foi de gelatină (de buna calitate) sau echivalentul granule
  • esenţă de vanilie
  • 300 g zmeură
  • 100 g ciocolată neagră
  • zahăr pudră pentru decor
Portii: 8
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Prajitura cu zmeura si mousse caramel:

BLAT cupola

1. Pregatesti o forma de tort cu pereti detasabili, cu diametru mare, minim 28, altfel, peretii cupolei ies prea grosi si nu vor fi la fel de flexibili. Hartia de copt pe care o asterni la baza formei, sa o tai disc/cerc. Pe lateral fixezi cu cateva puncte de unt topit o banda de hartie care sa nu aiba incretituri.

2. Baţi cu mixerul albuşurile si sarea spumă tare, mai bati in continuare si împreună cu zahărul.

3. Adaugi pe rând gălbenuşurile si mixezi. Daca nu pui praf de copt, le amesteci manual cu telul para, cu miscari de jos in sus, ca sa nu piarda aerul.

4. Intr-un castron separat amesteci pudra de cacao, amidonul şi făina cernută cu praful de copt. Eu am o strecuratoare mai mare pe care o folosesc la macarons, altfel, nu ma complic sa cern cu sita mare de faina.

5. Rastorni amestecul uscat peste cel umed si amesteci manual cu miscari de jos in sus ca sa nu piarda aerul.

5. Torni compoziţia în forma de tort pregatita şi coci blatul circa 30 de minute, la foc potrivit (175-180grade). Faci testul cu scobitoarea. Îl scoti cu tot cu hartie şi il lasi să se răcească pe un gratar.

CREMA

1. Ciocolata o tăi bucăţi mici (eu am ras-o pt. ca ma grabeam). Cand razi, nu tii toata ciocolata in mana pt ca se topeste. Vei rade cub dupa cub. Eu am folosit Schogetten care este deja portionata si umflatica, usor de manuit. Bucatile de ciocolata taiate la cutit trebuie sa fie mici, altfel se vor simti precum samburii de cireasa uitati in dulceata de cirese. :) O tii in frigider pana in momentul folosirii.

2. Caramelizezi zahărul la foc mic, până devine auriu. Explicatii mai multe gasiti la prepararea siropului placintei publicate anterior de mine. Il stingi cu laptele fierbinte şi laşi să fiarbă până se topeşte caramelul. Laptele il adaugi astfel: tragi de pe foc siropul caramel, pui cate 2 linguri de lapte care vor face valatuci cu zgomot, mai pui doua linguri, dupa care se potoleste si il poti pune in continuare pe fooc adaugand tot restul de lapte. Adaugi amidonul dizolvat în puţin lapte rece şi laşi să fiarbă până începe să se îngroaşe, amestecând continuu. Iei vasul de pe foc şi continui să amesteci câteva minute.

3. Înmoi gelatina în 100 ml de apă intr-o cana/ibricel metalic. Infierbanti pana aproape de clocot apa intr-o craticioara sau ibric mai mare in care sa incapa cel cu gelatina. Opresti focul, pui ibricelul cu gelatina in vasul cu apa fierbinte si amesteci, o topeşti fără să o fierbi, va deveni clara, fluida si transparenta, dupa care o dai să se răcească. Mai pui pe foc doar daca tot nu se topeste. Daca fierbe, nu mai incheaga. Mare atentie!

4. Bati frisca bine. Cu cea din smantana nu trebuie insistat ca sa nu se taie, oricum gelatina o va intari.

5. Adaugi esenţa de vanilie şi gelatina în crema de lapte răcită bine, amesteci, apoi adaugi frişca bătută.

6. Pui zmeura intreaga si ciocolata maruntita. Amesteci uşor pana omogenizeaza.

7. Un castron cu forma restransa (pe inalt) il tapetezi cu folie alimentara de pe rola. Blatul il sectionezi in doua, obtinand doua discuri.

8. Tai dintr-un disc triunghiuri (il dai in 6 parti egale taind 3 linii diametru) si incepi sa le asezi in castron cu varful in centrul bazei castronului, imbracandu-l si formand cupola. Mie mi-a ramas un triunghi, in rest s-au imbinat perfect. Eu am ales sa le asez cu partea sectionata in jos pentru ca era mai frumoasa. Din celalat disc, decupezi capacul cupolei, care va deveni baza dupa ce il rastorni. Eu am folosit un alt castron si am taiat pe langa el cu un cutter special destinat numai uzului bucatariei. Cutitele prost ascutite zdrentuiesc inestetic marginea.

9. Torni umplutura, nivelezi şi acoperi cu capacul blat. Dai tortul la rece 3-4 ore înainte de a fi servit. Am lasat peste noapte la frigier si acoperit cu folie.

9. Răstorni tortul pe un platou, îndepărtezi folia şi îl presari cu zahăr pudră. Poti sa decorezi si cu fructe in motz.

10. Pe cel in forma de tort, l-am asamblat in forma rece cu pereti detasabili, dar blatul la coacere se retrage si atunci am folosit un inel de la o forma mai mica, trebuie sa fie fest pe diametrul blatului de la baza, altfel, umplutura se va insera pe langa acesta si nu va mai arata 3 straturi dupa racire. Daca nu ai, poti sa improvizezi pereti-distantier din carton gros pliat in mai multe straturi cat ai nevoie si pe care il imbraci in folie alimentara din plastic, cu grija ca sa fie cat mai neted. Pui in forma adaptata primul strat de blat de la baza, torni toata umplutura, nuvelezi si deasupra pui a doua jumatate de blat. Dai la rece. Daca vrei sa acoperi, ai griza sa nu ajunga capacul la suprafata de deasupra a tortului, pentru ca o strica, se poate lipi. Sa verifici ca sa stea distantat. Inainte de servire, detasezi peretii formei, scoti distantierul daca e cazul si umplutura va fi aliniata cu blatul daca i-ai asigurat planeitate, altfel, umplutura va fi curs pe langa blatul de jos.

Sa va fie de folos!

TIPS-URI

1

Nu este indicat sa fie lasat mai mult decat trebuie, avem nevoie de un blat flexibil care sa ia forma de cupola.

2

Se va folosi gelatina de buna calitate si o prelucrati conform instructiunilor producatorului, scrise pe pachet.

Daca ti-a placut reteta noastra "Prajitura cu zmeura si mousse caramel" nu uita sa-i faci un review.

TOP
utilizatori

laura_n

3385 puncte

Rocsi

2610 puncte

Constelatialeu

2522 puncte

Catalina L

1978 puncte

oanapl

1227 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

Cum prepari acasă o rețetă delicioasă de Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

citeste mai mult
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Prajitura Noire cu zmeura